Reguli privind returnarea produselor.
În conformitate cu OUG 34/2014, în cazul în care nu sunteți mulțumit/a de produsul primit, aveți posibilitatea de a-l returna în termen de 14 zile calendaristice de la primire, fără penalități și fără a fi necesară invocarea unui motiv. Singurul cost pe care va trebui să-l suportați este taxa de transport pentru returnarea coletului.
Dacă ați decis să returnați integral o comandă, este necesar să ne comunicați intenția de returnare în termen de maxim 14 zile de la data livrării produsului/produselor comandate prin transmiterea unui e-mail la adresa lumanari@crackle.ro, din care să rezulte intenția dumneavoastră neechivocă de a vă retrage din contractul la distanță încheiat cu Best Buddy Deal.
Este de preferat ca returul să fie efectuat în ambalajul original al acestuia. În cazul returnării produsului în alt ambalaj decât cel în care produsul a fost livrat, returul va fi acceptat dacă produsul nu prezintă urme de uzură, nu este deteriorat, are toate etichetele atașate și este complet – inclusiv cu accesorii, certificat de garanție, manual de instrucțiuni, etc. – unde este cazul.
Pentru restituirea de către Best Buddy Deal a contravalorii produsului returnat, este necesară transmiterea de către dumneavoastră a unui cont bancar (IBAN) în care vom vira suma achitată la plasarea comenzii. În orice caz, Best Buddy Deal va restitui în contul IBAN indicat suma achitată întocmai pentru produsul/produsele comandate. Excepție de la plata oricărei taxe de transfer o constituie situația în care CLIENTUL solicită în mod expres care Best Buddy Deal, să efectueze rambursarea într-o anumita valută sau într-un cont din străinătate. În această situație, Best Buddy Deal, în relație cu Banca agreată, poate refuza transferul sumei, iar în eventualitatea acceptării efectuării transferului, comisionul/comisioanele aferente vor fi achitate de către CLIENT.
Vă vom restitui contravaloarea produsului returnat în maximum 14 zile calendaristice din momentul în care returul dumneavoastră ajunge în depozitul nostru. Restituirea sumelor achitate se va efectua prin transfer bancar, chiar dacă plata a fost achitată ramburs (cash la curierul care a livrat coletul).
În cazul în care ați achitat produsul online, prin card bancar, vă vom restitui suma aferentă produsului returnat în același cont bancar din care ați efectuat plata sau în orice caz, prin aceeași modalitate de plată ca și cea folosită de către dumneavoastră pentru tranzacția inițială, din care va putem retrage în măsura în care sunteți de acord, taxa de transport pentru returnarea coletului.
Toate retururile vor fi trimise pe adresa str. Pe Deal 251, sat Crevedia Mica, com. Crevedia Mare, jud. Giurgiu, 087061 . Astfel, retururile trimise pe adresa sediului social al companiei Best Buddy Deal nu vor fi acceptate, sediul operațional la care produsele pot fi procesate fiind adresa susmenționată.
Best Buddy Deal are dreptul de a refuza returul în următoarele situații:
- În cazul înlocuirii produsului achiziționat cu un alt produs având alte specificații sau de un tip diferit;
- În cazul în care cererea de returnare depășește termenul de 14 zile lucrătoare prevăzut mai sus;
- În cazul în care se returnează un produs care nu este în aceeași stare în care a fost livrat, respectiv având toate etichetele intacte împreună cu toate documentele care au însoțit produsul/produsele returnat(e);
- În cazul în care au fost returnate produse care nu pot fi recomercializate ca fiind „noi” având în vedere că au fost desigilate sau desfăcute din ambalajul original al acestora și astfel devin perisabile de la data desfacerii și pot pune în pericol integritatea fizică a altor CLIENȚI în eventualitatea recomercializării acestor produse.
Nu vor fi acceptate la retur următoarele produse, în funcție de existența acestora pe website la un moment dat (enumerarea nu este limitativă):
- Etichetele de identificare ale produsului sau ale ambalajului sunt deteriorate sau lipsesc;
- Produsele care prezinta urme de uzura și nu mai pot fi comercializate ca fiind „noi”;
- Produsele sigilate care nu pot fi returnate din motive de protecție a sănătății sau din motive de igienă și care au fost desigilate de consumator;
- Bunuri care sunt susceptibile a se deteriora sau a expira rapid și care sunt special marcate sau semnalizate corespunzător;
- Bunuri care sunt, după livrare, potrivit naturii și utilității acestora, inseparabil amestecate cu alte elemente sau substanțe (inclusiv contact cu aerul, fiind cazul unor produse de igienă corporală).
Dacă se constată că nu sunt îndeplinite condițiile menționate mai sus, contravaloarea produselor returnate nu va fi achitată de către Best Buddy Deal, iar coletul va fi retrimis către CLIENT acesta urmând să suporte și costurile de reexpediere a produsului/produselor.